Cetatea Rupea

Cetatea Rupea

Cetatea Rupea este un monument istoric ce dateaza din secolele XIV-XVII. Este asezata impunatoare pe un deal de bazal, de la marginea orasului Rupea.

In trecut, Cetatea Rupea a avut un important rol de aparare, servind ca refugiu pentru comunitatile locale in timpul invaziilor.

Abandonata si lasata in paragina pentru multi ani, Cetatea Rupea a fost restaurata recent si arata foarte bine. Este o locatie deosebita si foarte interesanta de vizitat in judetul Brasov.

In prezent, Cetatea Rupea atrage multi vizitatori. Ofera o experienta placuta si privelisti superbe asupra intregii regiuni.

Cetatea Rupea – o bijuterie medievala

Dupa cateva zile petrecute in satul Viscri, am pornit spre Cetatea Rupea. Am mai trecut de multe ori prin zona, dar pana acum niciodata nu ne-am facut timp sa ne oprim.

De aceasta data, cum eram in vacanta si ne-am propus sa vedem cat mai multe obiective turistice din Brasov, am decis ca este momentul oportun sa o vizitam.

Asa ca, am urmat indicatoarele care ne-au ghidat pe un drum asfaltat pana in parcarea de la baza Cetatii Rupea. Am platit biletul de intrare si am pornit sa exploram aceasta bijuterie medievala.

Cetatea Rupea are o structura foarte interesanta. Fortificatiile sale se intind de-a lungul dealului, asemanator unei spirale.

Curtinele Cetatii Rupea au fost construite pe parcursul a mai multor secole. Acestea compartimenteaza cetatea pe trei nivele, cu patru curti interioare.

Cea de la intrare este Cetatea de Jos, care dateaza din secolul al XVII-lea. Cetatea de Mijloc are doua incinte, construite intre secolele XV-XVII.

In varful dealului se afla Cetatea de Sus. Este cea mai veche componenta a Cetatii Rupea si se crede ca ar fi fost construita intre secolele X-XIV.

Am fost incantati sa descoperim acest labirint de ziduri medievale, prevazute din loc in loc cu turnuri de aparare, incinte si porti de acces.

Interiorul Cetatii Rupea ni s-a parut ingrijit, cu multa verdeata si copaci. De asemenea, exista peste tot afise informative unde sunt prezentate detalii istorice despre obiectivele din cetate.

In unele incaperi de la intrarea in Cetatea Rupea sunt amenajate cateva expozitii interesante.

Punctul culminant al vizitei este panorama asupra intregii zone pe care o ai cand ajungi in varful dealului.

Istoria Cetatii Rupea

Cetatea Rupea

Istoria indepartata a Cetatii Rupea este oarecum incerta, avand in vedere ca documentele care fac referire la existenta ei sunt limitate.

Prin urmare, nu se stie cu exactitate cand a fost construita Cetatea Rupea. Cert este ca aceasta a fost mentionata pentru prima data intr-un document istoric din anul 1324.

Pana la mijlocul secolului al XVII-lea, Cetatea Rupea a avut parte de extinderi succesive.

La final, curtinele cetatii aveau sa se intinda de-a lungul dealului, pe o suprafata de aproximativ 11 hectare.

Din putinele documente existente despre Cetatea Rupea se intelege ca la inceputurile functionarii sale ar fi fost o cetate voievodala.

Se crede ca ar fi fost parasita dupa numeroasele invazii ale turcilor din prima jumatate a secolului al XV-lea si ulterior a fost cedata administratiei sasesti din Rupea.

Cu toate acestea, se cunoaste faptul ca in secolul al XVI-lea, Cetatea Rupea era locuita de o comunitatea semnificativa de sasi.

Pe atunci arata ca o mica asezare urbana, care a tot fost extinsa pana in prima parte a secolului al XVII-lea. Se presupune ca aceasta a fost perioada in care Cetatea Rupea a atins apogeul.

In interiorul zidurilor cetatii se aflau in jur de o suta de case, fantana, capela, spatii de depozitare pentru provizii, grajduri, magazie pentru arme si multe altele.

Spre finalul secolului al XVII-lea, Cetatea Rupea a fost folosita ca baza militara de armata habsburgica. Pe parcursul secolului urmator, cetatea a inceput sa fie abandonata.

Comunitatea saseasca s-a mai refugiat in Cetatea Rupea, adapostindu-se din fata unei invazii turcesti, aproape de sfarsitul secolului al XVIII-lea. Dupa scurt timp, cetatea avea sa fie definitiv parasita.

In secolul al XIX-lea, Cetatea Rupea era supravegheata in permanenta de un paznic, care locuia aici impreuna cu familia.

Casa paznicului dateaza din jurul anului 1850 si poate fi vazuta in Cetatea de Jos.

Dupa multi ani in care a fost lasata de izbeliste, Cetatea Rupea a avut parte de lucrari ample de renovare intre anii 2010-2012.

Incepand din anul 2013, a fost deschisa publicului pentru a fi vizitata.  

Unde se afla Cetatea Rupea

Unde se afla Cetatea Rupea

Cetatea Rupea se afla in apropiere de DN13(E60), drumul care leaga orasul Brasov de Sighisoara. Pe masura ce te apropii de orasul Rupea, vei observa silueta impunatoare a cetatii care se inalta pe deal.

Cetatea Rupea se afla la o distanta de aproximativ 67 de kilometri de Brasov si 52 de kilometri de Sighisoara. Pentru a ajunge la ea, te abati putin de la DN13(E60), pe un drum asfaltat.

In fata Cetatii Rupea vei gasi locuri de parcare gratuit. De asemenea, exista un loc amenajat de unde poti sa iti cumperi ceva de mancare, de baut sau un suvenir.

Cetatea Rupea mi s-a parut unul dintre cele mai interesante obiective de vizitat in apropiere de Sighisoara si Brasov. Daca treci prin zona si nu te grabesti, iti recomand sa o vizitezi.

Noua ne-a luat in jur de doua ore sa facem un tur al cetatii. Am fi putut sa zabovim mai mult, dar ne-am propus sa vizitam si Complexul Geologic de la Racos, aflat in apropiere.